buftealive.ro » citeste
Actiune in forta a politistilor din ILFOVCategoria: Subiectul zilei | Data: 2010-07-29 | Autor: Buftea Online
Ieri dimineață, polițiștii ilfoveni, sprijiniți de luptători de intervenție rapidă din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române si jandarmi din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Ilfov, au efectuat, simultan, 13 percheziții domiciliare, în județul Ilfov și București, în vederea depistării și probării activității infracționale a membrilor unei grupări specializate în furturi din locuințe, precum și pentru depistarea unor bunuri provenite din aceste fapte.
În urma acestora, au fost depistate mai multe bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea de infracțiuni, iar 8 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Până în prezent, polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale au probat activitatea infracțională a unui număr de 5 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 43 de ani, suspectate de săvârșirea a 15 furturi, prin care s-a produs un prejudiciu de aproximativ 150.000 de ron.
În fapt, din investigații s-a stabilit că suspecții pătrundeau în imobile locuite atunci când proprietarii nu erau acasă, prin forțarea ferestrelor sau a ușilor, și sustrăgeau aparatură electronică, bijuterii și bani, iar din locuintele aflate în curs de finalizare sustrăgeau materiale de constructii ( geamuri si usi termopan, gresie, faiantă, parchet etc. ).
O parte din bunurile sustrase erau comercializate, imediat după comiterea furturilor, sub pretul real, iar bijuteriile au fost amanetate prin unitătile de profil, cu ocazia perchezitiilor fiind identificate un număr de 11 asemenea contracte.
Din grupul infractional specializat în furturi din locuințe făceau parte următorii suspecti:
Robert M., de 32 ani, Nelu R., de 30 ani, Adrian D., de 18 ani, Stefan M., 23 ani, Alexandru P., de 30ani, Niculae G., de 43 ani, Irinel R., de 29 ani, Dragos M., de 21 ani, Marin D., de 33 ani.
Comentarii: Nu sunt comentarii Clic aici! Scrie tu primul comentariu! inapoi la arhiva
|